LIMSwiki

Posted on July 23, 2020 By Robert Payne

Radu Gyr
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Câmpulung, Muscel, România Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Petru Vodă Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religiecreștinism Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
poet
dramaturg Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București
Colegiul Național Carol I din Craiova
PatronajUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date /  Consultați documentația formatului
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v • d •  
Parte din seria
Fascismul în România
Various Romanian fascist symbols
Organizații
Lideri
Ideolgie și doctrină
Publicații
Evenimente
Represiunea antilegionară
Varia


Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. , Câmpulung, Muscel, România – d. , București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă dreaptă, legionar-fascist. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Biografie

Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr - fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. Comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor la imnul neoficial al legionarilor, „Sfânta tinerețe legionară”, al imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicate Mișcării Legionare.

Cariera literară

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri” 1924.

A fost de mai multe ori laureat - în 1926, 1927, 1928 și 1939 - al Societății Scriitorilor Români, și al Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum „Studențimea și Idealul Spiritual” (conferință din 1935). A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revistă dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic”, „Axa”, „Iconar” etc., precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire” și „Cuvântul studențesc”. A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu”[2]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.

Comandant legionar și director al teatrelor

În timpul Statului Național-Legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. Sub conducerea sa actorii evrei au fost eliminați din toate teatrele, cu interdicția de a apare pe scenele teatrelor românești. Ca act de frondă față de aceste dezlănțuiri antisemite și pentru asigurarea unui loc de a se putea produce, actori evrei au înființat în București teatrul evreiesc „Barașeum”, care a adunat actori evrei din toate teatrele din România într-un fel de ghetou artistic.[3]. Teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările fasciste ale Europei - fapt evidențiat pe plan internațional[4] - și-a început activitatea, conform dispozițiilor, numai în limba română, la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[5] Ulterior, susținători ai regimului fascist spuneau că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[6].

Detențiile lui Gyr în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari. El a mai fost deținut și în timpul regimului lui Ion Antonescu - la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 a ținut un discurs belicos în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.[7] Eliberat din detenție a fost trimis pe front, pentru „reabilitare”. La Sărata, în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul (cenzurat) „Poeme de răsboiu”, în care povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști” și, condamnat la 12 ani de detenție a revenit acasă în 1956 dar, după doi ani a fost arestat din nou și condamnat la moarte în 1959, sub acuzarea de instigare la insurecție armată[8], cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[8], sentință comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.[9]

În închisoarea din Aiud, Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[8] Când s-a îmbolnăvit i s-a refuzat asistența medicală.

Citat din depoziția lui Gyr la procesul din 1945 la Tribunalului Poporului

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[10].

Colaborarea la presa comunistă

Din 1964, după eliberarea din închisoare s-a raliat - împreună cu alți legionari spășiți, ca Nichifor Crainic sau, ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa - la propagarea ideologiei comuniste în ziare supravegheate și bine subvenționate de Securitate, precum „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), destinat românilor din diasporă. Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie”[11] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.

Înainte de 1989 Gyr a fost ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „Poezia românească modernă” (1968). A fost înmormântat la cimitirul Bellu Catolic, în 1975.

Citate apologice

  • Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
  • Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

Operă

Poezie

  • Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
  • Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)
  • Cerbul de lumină, București (1928)
  • Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)
  • Cununi uscate, București (1938)
  • Corabia cu tufănici, București (1939)
  • Poeme de răsboiu, București (1942)
  • Balade, București (1943)

Conferințe

  • Făuritorii unui ideal, București, 1932
  • Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
  • Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936

Prefețe

  • Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
  • George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
  • Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937

Alte scrieri

  • Scufița roșie, 1937
  • Corabia cu tufănici, 1939
  • Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

Volume publicate postum

  • Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
  • Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
  • Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
  • Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
  • Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
  • Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
  • Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
  • Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
  • Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
  • Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
  • Sângele temniței. Stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003

Traduceri

  • Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a.
  • Jack London, Când și-aduce omul aminte...București, f.a.

Premii

Note

  1. ^ a b Radu Gyr, Autoritatea BnF 
  2. ^ ***: „Poezia orală”, Timișoara, Editura Vremea, 1994.
  3. ^ Dan Alexe. „„Ridică-te, Gheorghe", Ezra Pound și falsa ingenuitate in politică”. Accesat în . 
  4. ^ László Glozer, critic de arte și literatură într-o cronică publicată în 1978 în săptămânalul german de politică și cultură Rheinischer Merkur din Köln
  5. ^ Israil Bercovici, O sută de ani de teatru evreiesc în România, ed. a 2-a revizuită și adăugită de Constantin Măciucă. Editura Integral, București, 1998, ISBN 973-98272-2-5. (I. Bercovici a lucrat la Barașeum în calitate de dramaturg, secretar de teatru, director și istoric
  6. ^ „Teme antisemite în discursul public” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  7. ^ Dicționarul general al literaturii române, coordonator Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005, pp.447-450
  8. ^ a b c Mariana Iancu. „Versurile pentru care Radu Gyr a fost condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost comutată apoi în 25 de ani de muncă silnică”. Accesat în 9 martie 2020.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  9. ^ „Demetrescu Radu Gyr S, fișa matricolă”, Biblioteca-represiunii.ro, arhivat din original la , accesat în  
  10. ^ Radu Gyr, Ultimul cuvânt la Tribunalul Poporului, sâmbătă, 2 iunie 1945. Document prezentat de Nicolae Cârlan și Ioan Cocuz, de la Muzeul Bucovinei, Suceava, în: Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994)
  11. ^ De exemplu: „Șarlatania politică și morală a Gărzii de Fier”, în: Culegere de articole apărute în „Glasul Patriei” referitoare la unele aspecte ale activității fostei organizații legionare, Consiliul Securității Statului, Direcția învățămînt, pentru uz intern, București, 1967; p. 119 (din: Glasul Patriei, 10.3. 1964)

Bibliografie

  • Adrian Popescu, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
  • Hans Bergel, Un poem de Radu Gyr și opt eseuri. Prefață de Peter Motzan, traducere de Mariana Lăzărescu, Editura Arania, Brașov, 1995
  • Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Pitești, Editura Paralela 45, 2000
  • Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
  • Claudio Mutti, Mircea Eliade, legiunea și noua inchiziție, București, Editura Vremea, 2001
  • Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Memorii), Timișoara, Editura Marineasa, 1999
  • Ioan Ianolide, Întoarcere la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Cristiana, 2006
  • Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
  • Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
  • Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004 (număr închinat lui Radu Gyr)
  • Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura Christiana, București, 2012.
  • Ana Selejan, Glasul Patriei. Un cimitir al elefanților în comunism, Editura Vremea, București, 2012.

Lectură suplimentară

  • Al. Florin Țene, Întoarcerea din cruciadă - Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020

Legături externe


source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr

    by Robert Payne

    Follow me opinions Website

    Related Posts