Type a search term to find related articles by LIMS subject matter experts gathered from the most trusted and dynamic collaboration tools in the laboratory informatics industry.
FC Unirea Urziceni | |||
Informații generale | |||
---|---|---|---|
Nume complet | Fotbal Club Unirea Valahorum Urziceni | ||
Poreclă | Chelsea de Ialomița Lupii din Bărăgan | ||
Nume precedent(e) | Aurora, Avântul, Ferom, Agricultorul | ||
Data fondării | 1954 ca Aurora Urziceni | ||
Data desființării | 2011 | ||
Culori | |||
Stadion | Stadionul Tineretului, Urziceni (7.000 de locuri) | ||
Prezență online | |||
site web oficial | |||
Palmares | |||
Național | Campionatul României (1) | ||
Echipament | |||
Modifică date / |
Unirea Urziceni a fost un club de fotbal din Urziceni, județul Ialomița, România. De la înființare din 1954, și până în 2002, echipa a evoluat cu precădere în eșalonul trei, purtând de-a lungul timpului mai multe denumiri: Aurora, Avântul, Ferom, Agricultorul și în final Unirea.[1] După preluarea echipei de către un potent om de afaceri, Dumitru Bucșaru, clubul și-a început ascensiunea în fotbalul românesc promovând în Liga a II-a și mai apoi în Liga I. Cooptarea în sânul echipei a managerului Mihai Stoica și a antrenorului Dan Petrescu a avut ca rezultate disputarea finalei Cupei României în sezonul 2007-2008 și câștigarea titlului de campioană a României în sezonul următor.
Stadionul folosit de club pentru disputarea meciurilor de acasă se numește Tineretului și se află la ieșirea din orașul Urziceni. A fost inaugurat în 1976, în 2002 a fost renovat și extins până la o capacitate de 7000 de locuri, iar din 2007 este dotat cu o instalație de nocturnă de 1400 lucși. Culorile echipei sunt alb-albastru, iar porecla ei este Chelsea de Ialomița.[1]
La finalul turului sezonului 2010-11, Primăria Chiajna a achiziționat de la Dumitru Bucșaru 50% din acțiunile Unirii.[2] Totuși FRF nu a permis fuziunea celor două echipe, iar tranzacția a căzut.[3] La finalul sezonului 2010-11, echipa a retrogradat în Liga a II-a.[4] Într-un comunicat din data de 6 iulie 2011 s-a anunțat „retragerea clubului din toate competițiile organizate de FRF”.[5]
În prezent, există echipa de fotbal FC Urziceni, înființată de primărie în vara anului 2016, care evoluează pe Stadionul Tineretului din Urziceni, în Liga a 4-a Ialomița.
Primul club sportiv din Urziceni a fost un club de fotbal cu numele de Ialomița. Pe terenul improvizat din Obor, echipa de fotbal Ialomița a întâlnit formații din Ploiești, Buzău, Slobozia. Se juca mult cu echipa etnicilor germani staționați în acea perioadă în zona lacului care le-a preluat numele - La Nemți - unde funcționa o unitate Radar deservită de 300 soldați și ofițeri germani.[6]
Sub denumirea Aurora Urziceni, echipa a apărut pentru prima dată în eșalonul trei al sistemului divizionar românesc în sezonul 1968-69.[7] A retrogradat, dar s-a întors după doi ani în Divizia C, când a retrogradat din nou.[8] În acest timp a făcut o frumoasă figură în Cupa României, unde a ajuns până în faza șaisprezecimilor. Dinamo București a fost adversarul de care s-au împiedicat ialomițenii în această competiție la 7 martie 1971.[9] După alți trei ani echipa a repromovat în Divizia C cu numele Avântul Urziceni. A evoluat timp de patru ani cu rezultate modeste după care, în sezonul 1979-80, a trecut sub administrarea uzinei Ferom căreia i-a preluat denumirea. O nouă schimbare de nume a avut loc în 1984, an în care Unirea Urziceni a retrogradat din Divizia C.[10] După un an a revenit în această divizie, continuându-și drumul fără rezultate notabile.
Sezonul 1987-88 a fost unul bun pentru mica echipă din Urziceni. În campionat s-a clasat pe locul doi la mare luptă cu Dunărea Călărași pentru promovarea în Divizia B.[11] În Cupa României s-a oprit în șaisprezecimi: Unirea Urziceni - Corvinul Hunedoara 1-3.[12] Sezonul următor a fost terminat de ialomițeni pe locul 15, clasare ce coincidea cu retrogradarea.[13] Unirea s-a întors după un an în Divizia C, iar după alți doi a retrogradat din nou.[14] Între 1992 și 1999 a evoluat în competiții situate sub nivelul eșalonului trei. Revenirea în cea de-a treia divizie a avut loc în sezonul 1999-00, echipa numindu-se atunci Agricultorul Urziceni.[15] După numai un an și-a schimbat pentru ultima dată denumirea în Unirea Urziceni.
În vara anului 2002 echipa a fost preluată de un nou sponsor, Valahorum SA, schimbându-se în întregime conducerea administrativă și tehnică a acesteia.[6] La sfârșitul sezonului 2002-03, F.C. Unirea Valahorum Urziceni a promovat pentru prima dată în istorie în Divizia B.[16] La trei ani de la această performanță, s-a realizat promovarea pe prima scenă fotbalistică din România, după un baraj în care a întâlnit, sub comanda lui Costel Orac, formațiile Forex Brașov și FC Bihor.[17] Întâiul sezon în Liga I nu a fost unul ușor. După primele etape Costel Orac a fost înlocuit de Dan Petrescu, cel care a dus echipa pe locul zece la finele sezonului.[18] Anul următor Unirea a terminat campionatul pe locul cinci și a ajuns până în finala Cupei României, acolo unde a pierdut cu scorul de 1-2 în fața formației CFR Cluj.[19][20] O mare parte din meritele acestor performanțe i-au fost atribuite antrenorului Petrescu. Grație rezultatelor bune din același sezon, ialomițenii au jucat în sezonul 2008-09 și în Cupa UEFA. La prima participare din istorie în această competiție uniriștii au ratat calificarea în grupe după o dublă manșă cu germanii de la Hamburger SV.[17] A luat titlul în sezonul 2008-2009 cu un prim unsprezece care i-a costat pe ialomițeni 550.000 de euro.[21]
În sezonul 2009-2010, echipa ialomițeană a jucat în competiția inter-cluburi UEFA Champions League, reușind performanța de a învinge echipele Glasgow Rangers cu scorul de 4–1 pe Ibrox Park[22] și FC Sevilla cu 1–0 pe Stadionul Ghencea.[23] A acumulat 8 puncte, record pentru România în grupele ligii.[24] A terminat pe locul 3 în grupă și s-a calificat în 16-imile UEFA Europa League[25], unde a jucat în februarie 2010 contra echipei FC Liverpool, fiind învinsă în tur cu 1-0[26], iar în retur cu 3-1.[27] La începutul lui 2010, Dan Petrescu părăsește echipa, fiind înlocuit cu Ronny Levy.[28] Echipa reușește să termine campionatul pe locul 2, devenind vicecampioană.[29]
Pe 29 decembrie 2009, Dan Petrescu a demisionat din funcția de antrenor și a fost înlocuit de israelianul Ronny Levy, care a semnat un contract pe un an și jumătate la 31 decembrie 2009. În vara lui 2010, pierde Supercupa României în fața celor de la CFR Cluj la loviturile de departajare.[30]
Sezonul 2010–2011 a reprezentat decăderea Urziceniului. Deși începe noul sezon în forță și este la un pas de grupele Ligii Campionilor, este eliminată din playoff de Zenit Sankt Petersburg.[31] Astfel, clubul s-a despărțit de Levy la jumătatea lunii august 2010 și după o perioadă de trei săptămâni sub conducerea lui Gabriel Caramarin, fostul antrenor al clubului din divizia a treia Chimia Brazi, Octavian Grigore, a fost prezentat drept succesorul său pe 8 septembrie 2010.[32]
După ce Mihai Stoica și Ronny Levy au părăsit echipa, jucătorii cheie sunt transferați la Steaua[33][34] în contul datoriei de 4 milioane de euro pe care o avea Dumitru Bucșaru către Gigi Becali[35], iar alții la alte echipe din campionat.[36][37][38] Lotul este completat cu jucători tineri aduși în special de la echipa a doua a Stelei,[39] dar și de la alte echipe. Câștigă în fața celor de la Dinamo și Steaua, reușind să învingă gruparea din Ghencea cu jucători împrumutați de la ea.[40] Echipa a retrogradat în Liga a II-a ocupând la finalul sezonului penultimul loc, 17, la două puncte de ultima clasată, Sportul Studențesc.[4]
Cu datorii de 6,7 milioane de lei rezultate din neplata TVA-ului, care au fost recuperate prin vânzarea bunurilor din stadion.[41] Nocturna, sistemul de supraveghere video și turnicheții de acces au fost cumpărați de primăria din Chiajna pentru Concordia Chiajna.[42] În decembrie 2010, Bucșaru a ajuns la o înțelegere cu autoritățile locale din Chiajna pentru ca clubul să se mute de la Urziceni. Unirea a fost întărită de 13 jucători de la CS Concordia Chiajna și a jucat meciurile de acasă sub conducerea noului antrenor Marian Pană în a doua jumătate a sezonului 2010/11 la Chiajna. Meciurile de pe teren propriu ale echipei naționale din a doua ligă au fost la rândul lor mutate pe stadionul din Berceni, al cărui club de acasă, echipa de ligă a treia ACS Berceni, a preluat jucătorii rămași de la Concordia Chiajna și a jucat pe teren propriu la Roșu, fosta casă. al clubului diviziei a patra Concordia II Chiajna. Deoarece redenumirea cluburilor nu este permisă pe parcursul unui sezon, cluburile și-au păstrat vechile nume până în vara lui 2011.[43]
După ce Federația Română de Fotbal interzisese deja fuziunea planificată cu Chiajna în februarie 2011, Unirea nu a fost înscrisă la niciun campionat în sezonul 2011/2012, iar clubul a fost dizolvat în vara lui 2011.[5][44]
Clubul a fost reînființat de primărie în vara anului 2016 sub denumirea de AS FC Urziceni și concurează în Liga a 4-a Ialomița, dispunându-și partidele oficiale de pe teren propriu pe Stadionul Tineretului din Urziceni.
Nume | Perioada |
---|---|
Aurora Urziceni | 1954–1974 |
Avântul Urziceni | 1975–1979 |
Ferom Urziceni | 1979–1984 |
Unirea Urziceni | 1984–1999 |
Agricultorul Urziceni | 1999–2001 |
Unirea Urziceni | 2001–2002 |
FC Unirea Valahorum Urziceni | 2002–2006 |
Unirea Urziceni | 2006–2011 |
Culorile clubului Unirea Urziceni au fost alb și albastru. Cu toate acestea, echipamentul purtat de fotbaliștii ialomițeni a avut de-a lungul timpului și alte culori decât cele tradiționale, cum ar fi: portocaliu, verde, negru sau bleu.[45] Furnizorul de echipament al Unirii Urziceni este firma spaniolă Joma.[46]
Emblema clubului conținea un cap de leu, simbol al puterii. După sosirea antrenorului Dan Petrescu, fost jucător și admirator declarat[47] al Chelsea FC, sigla a suferit schimbări semnificative. Numele sponsorului Valahorum SA a fost scos de pe emblemă, fiind înlocuit cu numărul 1954, care reprezintă anul înființării clubului. Designul siglei a fost de asemenea modificat astfel încât aceasta să se asemene cât mai mult cu emblema echipei engleze. De aici vine și porecla echipei: Chelsea de Ialomița.[48]
|
|
Apariții | Jucate | Victorie | Egal | Înfrângere | GM | GP |
---|---|---|---|---|---|---|
2 | 8 | 2 | 3 | 3 | 8 | 9 |
Apariții | Jucate | Victorie | Egal | Înfrângere | GM | GP |
---|---|---|---|---|---|---|
3 | 6 | 0 | 2 | 4 | 3 | 11 |
Total:
Apariții | Jucate | Victorie | Egal | Înfrângere | GP | GÎ |
---|---|---|---|---|---|---|
5 | 14 | 2 | 5 | 7 | 11 | 20 |
Competiții naționale | Competiții internaționale |
|
|
Stadionul Tineretului este situat la ieșirea din Urziceni, spre comuna Manasia, în zona lacurilor. Arena ialomițeană a fost inaugurată în primăvara anului 1976.[6]
După șase luni de la preluarea echipei de sponsorul Valahorum SA, în 2002, stadionul a fost extins până la o capacitate de 7.000 locuri pe scaune, iar vestiarele au fost aduse la standarde ultramoderne. Atât tribunele cât și peluzele sunt construite din confecții metalice. Primul meci de Liga I disputat pe stadionul a avut loc pe 29 iulie 2006, Unirea fiind învinsă în acel meci de Politehnica Iași.[49]
La finele anului 2007 a fost inaugurată instalația de nocturnă a stadionului, care are o putere de 1.400 lucși.[50] Singurul adversar străin întâlnit de Unirea Urziceni pe acest stadion în cupele europene a fost Hamburger SV, la 2 octombrie 2008.[51]
În Liga Campionilor UEFA și în UEFA Europa League, Unirea nu a primit dreptul de a evolua pe propria arenă, și a jucat astfel pe Stadionul Steaua din București.
Unul din cei mai cunoscuți fani este Constantin Leonard (Lupul singuratic), care a rămas și singurul la mai multe meciuri din campionat.[52]
Portari | Apărători | Mijlocași | Atacanți | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|
|
|
Notă: Jucătorii evidențiați prin nume îngroșat au luat titlul cu echipa.