Type a search term to find related articles by LIMS subject matter experts gathered from the most trusted and dynamic collaboration tools in the laboratory informatics industry.
Romain Gary sau Émile Ajar au fost principalele pseudonime ale scriitorului, regizorului, cineastului, aviatorului în cel de-al Doilea Război Mondial și diplomatului francez Roman Kacew (ebraică קצב, „măcelar”, rusă Кацев) [n. 8 mai 1914, Vilnius - Lituania (atunci aparținea de Imperiul Rus), d. 2 decembrie 1980 la Paris]. Este singurul scriitor laureat de două ori cu prestigiosul Premiul Goncourt pentru literatură, în 1956 și în 1975.
Roman Kacew, devenit celebru sub pseudonimul Romain Gary s-a născut in 1914 la Vilnius, în Lituania, ca fiu al unei dansatoare de circ evreică de origine rusă. La Vilnius și-a petrecut anii copilăriei apoi, s-a stabilit la Paris, unde a studiat dreptul.
A început să publice - sub numele de Romain Kacew - debutând cu "L'Orage" („Furtuna”) la 15 februarie 1935, urmat de "Une petite femme" („O mică femeie”), la 24 mai 1935, ambele publicate în „Gringoire”, apoi "Le Vin des morts" („Vinul morților”) în 1937.
În cel de-Al Doilea Razboi Mondial s-a refugiat în Regatul Unit ca voluntar în Armata Franței Libere, sub comanda lui De Gaulle și a învățat să piloteze avioane în cadrul Forței Aeriene Franceze. A luptat în Europa și Africa de Nord.
După război, în 1945 i-a apărut primul său roman de succes, scris în timpul războiului (1943), "Éducation européenne", (tradus în românește imediat după apariție, în 1945, sub titlul „Groapa bunei speranțe”, retipărit la editura Univers în 1974, apoi în 2010).
Prin intervenția lui De Gaulle a fost admis în diplomație.
Gary le-a jucat o festă criticilor de literatură parizieni fiind singurul scriitor nominalizat la Premiul Goncourt de două ori: după ce, in 1956 a primit premiul pentru romanul "Les racines du ciel" („Rădăcinile cerului”), Academia Goncourt i-a oferit din nou premiul, in 1975, pentru „Ai toata viata inainte”, publicat sub pseudonimul Émile Ajar. La decernarea premiilor, Gary a privit din sală cum vărul său, Paul Pavlowitch, care s-a prezentat drept Ajar, a primit premiul.
S-a sinucis la Paris în 1980 posibil, pentru că nu a suportat pierderea celei de-a doua soții, actrița Jean Seberg sau, că s-a simțit eclipsat de avatarul său, Ajar, care a ajuns mai celebru decât el. Semnul identității dintre Gary și Ajar a fost pus abia în 1981[11].
Abia după dispariția lui Romain Gary s-a aflat că el a publicat patru romane sub pseudonimul Émile Ajar.
Astfel, Romain Gary este singurul scriitor care, printr-o înșelăciune bazată pe o ambiguitate lingvistică (Gary și Ajar însemnând foc și jăratic în limba rusă, cu sensul că frazele unuia sunt în celălalt), a fost recompensat de două ori cu premiul Goncourt: prima dată, în 1956, sub pseudonimul curent pentru romanul "Les Racines du ciel" („Rădăcinile cerului”) și a doua oară în 1975, sub pseudonimul Émile Ajar, pentru "La Vie devant soi" („Ai toată viața înainte”).
Mistificarea Ajar/Gary nu a trecut neobservată de toți. În romanul său autobiografic "Le Père adopté" („Tatăl adoptat”), Didier Van Cauwelaert relatează că o studentă de la Facultatea de Litere de la Nisa, pe care el o numește Hélène, ar fi pregătit, cu doi ani înainte ca înșelăciunea să fie revelată publicului, un studiu în care susținea, în cotradicție cu profesorii săi, că Gary și Ajar erau una și aceeași persoană[12].
Trebuie menționat că Ajar și Gary nu au fost singurele sale pseudonime, el fiind, de asemenea, autorul thriller-ului politic "Les Têtes de Stéphanie" sub numele Bogata Shatan, și al alegoriei satirice "L'Homme à la colombe" semnată Fosco Sinibaldi (literele s, i și n mascând literele g, a si r din Garibaldi).
Disprețuit de critici în timpul vieții, autorul fiind considerat „reacționar” deoarece era un diplomat gaullist, Romain Gary și-a luat revanșa prin episodul Ajar, batându-și joc de Parisul literar deoarece premiul Goncourt nu se decernează, în realitate, decât o singură dată.
Mai multe din cărțile sale au fost adaptate pentru cinematograf, dintre care "Clair de femme" (1979) de Costa-Gavras,[13] cu Yves Montand și Romy Schneider în rolurile principale, și "La Vie devant soi" (1977) de către israelianul Moșe Mizrahi,[14] care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, și pentru care Simone Signoret în rolul lui Madame Rosa a luat premiul César pentru cea mai bună actriță. În 1958, regizorul american John Huston a realizat filmul după romanul "Les Racines du ciel"[15] cu Trevor Howard, Errol Flynn, Juliette Gréco și Orson Welles, Romain Gary scriind scenariul filmului. El a regizat, de asemenea, două filme pentru care a deținut, în același timp, rolul de realizator și scenarist însă această parte a operei sale nu a avut succes.
„Un roman care te cucereste de la primele rinduri, de un umor nebun si scris cu o verva care te obliga sa nu-l lasi din mina. Povestea unui pui de arab abandonat de parinti si crescut de o evreica batrina care isi recapata energia cind se uita la portretul lui Hitler. Copilul se invirte printre prostituate, proxeneti, comercianti de doi bani si drogati, de la care invata toate lectiile cinismului, dar – printre picaturi – si lectia iubirii totale, mai puternica decit moartea mamei sale de imprumut. “Ai toata viata inainte” este o poveste despre tandretea suferintei, spusa din perspcetiva unui copil inteligent si precoce, prea devreme familiarizat cu adevarurile oamenilor mari. Kaspar Hauser, în recenzia la „Ai toată viața înainte”[16]”