ISO/IEC 17025: History and introduction of concepts

Euro ευρώ el , evro sl , евро bg , ewro mt
Monede și bancnote euro
Cod ISO 4217	EUR
Țări utilizatoare	Andorra, Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Muntenegru, Țările de Jos, Portugalia, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Vatican
Inflație	0.3% (august 2014)
Sursă	Banca Centrală Europeană, iulie 2011
Subunități
1/100	cent (plural: cenți)
Simbol	€
Plural	euro
Monede	1, 2, 5, 10, 20, 50 cenți, 1 €, 2 €
Bancnote	5 €, 10 €, 20 €, 50 €, 100 €, 200 €, 500 €
Bancă centrală	Banca Centrală Europeană
Pagină Internet	www.ecb.int
Cursul de schimb	față de RON • față de MDL
Modifică

Euro (ISO EUR, cu simbolul €) este moneda oficială a 20 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.^[1] Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro”, sunt Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Euro mai este folosit cu acordul comunității în Andorra, Monaco, San Marino și Vatican, iar două alte state — Kosovo și Muntenegru — utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE. Estimările arată că moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 334 de milioane de europeni.

Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro.

Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi romanice, sau leptó (λεπτό) în Grecia.

La sfârșitul anului 2010, proporția euro în cazul rezervelor valutare globale era de 26,3% cu o valoare de aproximativ 5.120 miliarde de dolari, fiind a doua monedă de rezervă a lumii după dolar.^[2]

În prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Aceste țări sunt numite frecvent „Zona euro” sau „Euroland”.

Andorra, Monaco, San Marino și Vatican folosesc de asemenea euro-ul, deși nu sunt în mod oficial membri euro, și nici membri ai UE. (Au folosit înainte monede proprii care însă au fost înlocuite prin euro.) Dintre acestea, Monaco, San Marino și Vatican și-au creat propriile monede, cu propriile simboluri statale pe revers. Andorra folosește monede franceze și spaniole, de vreme ce au folosit francul francez și peseta spaniolă drept monede ale sale. Aceste țări folosesc euro-ul datorită unor înțelegeri cu statele membre UE (Italia în cazul principatului San Marino și al orașului Vatican, precum și Franța în cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene.

Muntenegru și Kosovo, care au folosit drept monedă marca germană, au adoptat de asemenea moneda euro, deși, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nicio înțelegere legală explicită cu UE care să le permită acest lucru.

Alte locuri în care se folosește moneda euro sunt Departamentele Franceze de peste mări: Guyana Franceză, Réunion, Sfântul Pierre și Miquelon, Guadeloupe, Martinica, Sfântul Bartolomeu, Sfântul Martin, Mayotte, și insule nelocuite Clipperton și Teritoriile Australe și Antarctice Franceze; Regiunile autonome portugheze Azore și Madeira precum și Insulele Canare (care țin de Spania).

Țările care au avut moneda națională fixă în raport cu marca germană, de exemplu Bulgaria și Estonia^[4], și-au fixat și ele ratele de schimb în raport cu euro.

De la 2 februarie 2002, litasul lituanian (LTL) a intrat în ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în raport cu euro în locul dolarului american. De la 1 ianuarie 2015, Lituania a intrat în Zona Euro.

Danemarca și Regatul Unit au obținut o derogare, nefiind obligate să adopte moneda euro. Suedia nu are nicio derogare în acest sens, dar, totuși, a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, așa că nu a făcut niciun efort spre a îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene la 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva adoptării euro, cu 56,1 % voturi contra și numai 41,8 % voturi pentru. Această decizie a fost luată pentru o perioadă de minimum cinci ani.

În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc la 28 septembrie 2000, rezultând un procent de 53,2 % împotriva aderării.

În iunie 2010 cererea Estoniei de a adopta euro în mod oficial a fost aprobată, astfel încât la 1 ianuarie 2011 Estonia a devenit a 17-a țară participantă la Zona euro.

La reuniunea Consiliului European de la Madrid din luna decembrie 1995, șefii statelor europene au stabilit denumirea noii monede: euro. Alte propuneri au fost respinse din cauza conotațiilor naționale. Printre aceste propuneri s-au numărat „ducat”, „ecu”, „florin”, „franc” sau cea de utilizare a euro ca prefix la valute existente (de exemplu „euromarca”). S-a căzut de acord ca denumirea monedei să fie aceeași în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene (UE), ținând seama de alfabetele diferite, și să fie ușor de pronunțat. În primul rând, denumirea trebuia să fie simplă și reprezentativă pentru Europa. Documentele oficiale ale UE utilizează termenii euro și cent atât la singular cât și la plural. În funcție de variațiile limbilor statelor membre ale uniunii se mai folosesc și alte nume, în timp ce cuvântul grecesc pentru „centimă” este lepto, pl. lepta (λεπτο, pl. λεπτα). În limba română, atât la singular, cât și la plural, denumirea corectă este euro.^[5]

• 
  5 euro
• 
  10 euro
• 
  20 euro
• 
  50 euro
• 
  100 euro
• 
  200 euro
• 
  500 euro
• 
  Euro
• 
  5 euro
• 
  10 euro
• 
  20 euro
• 
  50 euro
• 
  100 euro
• 
  200 euro

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o față națională, care să indice de unde provin. Aceasta informație este însă conținută într-un cod de pe reversul biletului.

Prima literă indică în mod unic țara în care a fost emisă, numerele rămase dând o cifra de verificare unică pentru acea țară. Litera care identifică țara este în ordinea inversă alfabetului corespunzătoare inițialei țării respective.

• B - Lituania
• C - Letonia
• D - Estonia
• E - Slovacia
• F - Malta
• G - Cipru
• H - Slovenia
• J - Marea Britanie (doar rezervată)
• K - Suedia (doar rezervată)
• L - Finlanda
• M - Portugalia
• N - Austria
• P - Țările de Jos
• S - Italia
• T - Irlanda
• U - Franța
• V - Spania
• W - Danemarca (doar rezervată)
• X - Germania
• Y - Grecia
• Z - Belgia

Toate monedele au o față comună (1, 2 și 5 eurocenți: Europa în lume; 10, 20 și 50 eurocenți: Europa ca alianță de state; 1 și 2 euro: Europa fără frontiere), iar cealaltă față este specifică țării emitente a monedei (chiar și pentru Monaco, San Marino și Vatican care și-au realizat propriile monede). Toate bancnotele sunt realizate după o machetă comună pentru toată zona euro. Toate monedele sunt utilizabile în toate țările membre, de exemplu o monedă cu portretul lui Juan Carlos are valoare circulatorie nu doar în Spania ci și în Finlanda, Irlanda etc. Data finală de valabilitate a monedelor naționale variază de la un stat la altul. Prima monedă care a dispărut a fost Deutsche Mark (marca germană), la 31 decembrie 2001, ultimele monede dispărând la 28 februarie 2002, data la care toate monedele ar fi trebuit să-și înceteze valoarea legală în statele respective. În luna iunie 1997, Consiliul European de la Amsterdam a ales seriile grafice câștigătoare concepute de Luc Luycx de la Monetăria Regală a Belgiei, graficianul care a conceput fața europeană a monedelor euro. Totuși băncile centrale ale statelor din zona euro vor continua să accepte bancnotele și monedele vechilor devize pentru a fi schimbate în euro (de exemplu în Franța pentru bancnote, până în 2012).

În afara monedelor din circulație, au mai fost emise pentru scopuri numismatice monede cu valoarea nominală de 1/4 euro, 5 euro, 8 euro, 10 euro, 12 euro, 20 euro, 25 euro, 50 euro, 100 euro și 200 euro. De asemenea, fiecare stat are dreptul să emită anual o monedă de 2 euro, cu scop comemorativ, dar cu putere circulatorie obișnuită, în întreaga Zonă Euro.

Cu ocazia unui eveniment internațional, statele din Zona Euro mai pot emite anual și câte o monedă comemorativă suplimentară (dacă este emisă de toate statele). Bancnotele aflate în circulație se regăsesc în bilanțurile BCE și ale BCN conform grilei de repartiție, indiferent de țara în care se află efectiv în circulație. De fapt, numărul de bancnote aflate în circulație într-o țară nu mai poate fi determinat, având în vedere fluxurile transfrontaliere de numerar neînregistrate în zona euro, provenind, de exemplu, din turism.^[6] Despre bancnote (și monede) se poate afirma că se află „în circulație“ după ce acestea au fost emise de către băncile centrale naționale, fiind destinate de obicei băncilor comerciale.^[6] Întrucât bancnotele euro urmau să circule și în teritoriile situate în apropierea și în afara zonei geografice a Europei, harta trebuia poziționată astfel încât să cuprindă și aceste zone. Africa de Nord a fost reprodusă în așa fel încât posesiunile africane ale Spaniei, respectiv Ceuta și Melilla, precum și Insulele Canare, să poată fi redate pe hartă. În cazul Franței, departamentele de peste mări Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica și Réunion au fost plasate în casete de dimensiuni reduse.^[6]

Într-o primă etapă, BCN au furnizat bancnote și monede băncilor comerciale care, la rândul lor, au distribuit numerarul magazinelor, sucursalelor bancare etc. Noua serie de numerar nu dobândise încă statutul de monedă oficială, astfel că circulația acesteia era interzisă.^[6] Circulația în paralel a monedelor naționale și a euro, a fost limitată la cel mult opt săptămâni.^[6] Bancnotele euro furnizate băncilor au rămas în proprietatea băncilor centrale până la ora 00:00 a datei de 1 ianuarie 2002 din fiecare țară.^[6] Există aproximativ 11 miliarde de bancnote euro în circulație.^[6]

Simbolul euro a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a faptului că Grecia este leagănul civilizației europene. „E“ este, desigur, și prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două linii orizontale paralele puternic marcate intenționează să simbolizeze stabilitatea valutei. Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO).

Criteriile de la Maastricht sunt reguli (criterii de convergență) pe care trebuie să le îndeplinească o țară pentru a putea adopta moneda euro. Scopul acestora este de a proteja stabilitatea monedei. Țările respective trebuie de asemenea să implementeze legi specifice referitoare la funcționarea băncilor naționale și la alte aspecte monetare.

Valoarea unui euro în vechile monede a fost fixată irevocabil la următoarele rate:

Stat	Anul adoptării EURO	Vechea monedă	Cursul fix în EURO
Belgia	1999 (2002 introducerea bancnotelor)	franc belgian	BEF 40,3399
Germania		marcă germană	DEM 1,95583
Finlanda		Finse markka	FIM 5,94573
Franța		franc francez	FRF 6,55957
Irlanda		liră irlandeză	IEP 0,787564
Italia		liră italiană	ITL 1936,27
Luxemburg		franc luxemburghez	LUF 40,3399
Țările de Jos		gulden neerlandez	NLG 2,20371
Austria		șiling austriac	ATS 13,7603
Portugalia		Escudo portughez	PTE 200,482
Spania		pesetă spaniolă	ESP 166,386
Grecia	2001 (2002 introducerea bancnotelor)	drahmă grecească	GRD 340,750
Slovenia	2007	tolar sloven	SIT 239,640
Cipru	2008	liră cipriotă	CYP 0,585274
Malta		liră malteză	MTL 0,429300
Slovacia	2009	coroană slovacă	SKK 30,1260
Estonia	2011	coroană estoniană	EEK 15,6466
Letonia	2014	lats	LVL 0.702804
Lituania	2015	litas	LTL 3,4528
Croația	2023	kuna	HRK 7,53450

La zece ani după apariția pe piață a bancnotelor euro, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, la 8 noiembrie 2012, că urmează să introducă în circulație, în mod treptat, începând cu luna mai 2013, a doua serie de bancnote euro intitulată „Europa”, după numele personajului din mitologie, care a dat numele continentului. La 10 ianuarie 2013, a fost dezvăluită publicului noua bancnotă cu valoare nominală de 5 euro, iar în cursul lunii mai 2013, primele bancnote cu această valoare nominală vor fi distribuite prin bancomate și la ghișeele băncilor. Bancnotele din prima serie vor fi retrase treptat din circulație, însă vor putea fi schimbate, pe termen nelimitat, la ghișeele băncilor.^[7][8][9]

Moneda unică europeană promovează comerțul și creșterea economică. Consumatorii pot compara mai ușor prețurile din țările care fac parte din zona euro, ceea ce conduce la o competiție corectă între firme. Prin eliminarea riscurilor și a nesiguranței la ratele de schimb, euro reduce costurile asociate desfășurării de activități economice în altă țară.

De asemenea, managementul solid al monedei euro a determinat scăderea inflației și a ratei dobânzilor. Această stabilitate și dimensiunea zonei euro nu numai că atrag mai multe investiții străine, dar fac și economia să fie mai rezistentă la șocurile externe.

Criza economică globală care a început în anul 2008 a zdruncinat și moneda euro în mod puternic. În plus, a apărut și criza Greciei ^[10], care pe de o parte falsificase datele sale economice și monetare cu scopul de a primi aprobările pentru Zona euro, și pe de altă parte în anul 2010 a ajuns în pragul falimentului statal. Dar și alte state din Zona euro nu-și îndeplinesc obligațiile prescrise de a-și limita datoriile bugetare anuale noi la maximum 3 % din PIB-ul anual și cele totale la 60 % din PIB, așa cum ar fi Spania, Portugalia, Italia, Irlanda ș.a.

Drept consecință, în perioada martie-iunie 2010 statele Zonei euro au hotărât o serie de măsuri financiare cu scopul de a sprijini euroul, printre care garanții și credite în valoare totală de 750 miliarde euro (inclusiv o participare din partea FMI). Aceasta este o sumă exorbitantă, iar această hotărâre încalcă grav propriile principii ale Băncii Centrale Europene, care până acum și-a dorit să fie independentă de orice stat și orice politică.

• Uniunea Monetară Latină
• Bancnote euro
• Monede euro
• Banca Centrală Europeană
• Sistemul European al Băncilor Centrale
• Muntenegru și moneda euro

• Drumul catre euro este pavat cu bune intentii, Mircea Perpelea, Marcel N. Popescu, Editura Economică, 2011 - recenzie

• Criteriile de convergență pentru participarea la Uniunea Economică și Monetară
• Cursul Euro/RON: date la zi, istoric și grafice de variație
• Moneda euro la 10 ani: Trecut roz, viitor incert, 27 decembrie 2011, Dinu Boboc, Evenimentul zilei
• Lucruri neobișnuite pe care nu le știai despre apariția euro, 2 ianuarie 2012, Ana Bâtcă, Evenimentul zilei
• Fostul cancelar german Helmut Kohl, despre începuturile monedei euro: Am acționat ca un dictator pentru a evita un război, 9 aprilie 2013, Gândul
• de en Euro - Bancnote și istoricul conversiei, 2 noiembrie 2017, Heiko Otto

Monede europene Uniunea Europeană Coroană cehă · Coroană daneză (Danemarca și Insulele Feroe) · Coroană suedeză · Euro (Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Republica Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania) · Forint (Ungaria) · Leu românesc · Leva (Bulgaria) · Zlot polonez Europa de Est Grivna (Ucraina) · Leu moldovenesc · Rublă belarusă · Rublă rusă · Rublă transnistreană · Tenge (Kazahstan) Europa de Nord Coroană feroeză · Coroană islandeză · Coroană norvegiană Europa de Sud Denar macedonean · Dinar sârbesc · Euro (Kosovo, Muntenegru, San Marino și Vatican) · Lek (Albania) · Liră turcească (Republica Turcă a Ciprului de Nord și Turcia) · Marcă bosniacă convertibilă · Liră din Gibraltar · Europa de Vest Euro (Andorra și Monaco) · Liră sterlină (Insulele Canalului, Insula Man și Regatul Unit) · Franc elvețian (Elveția și Liechtenstein) · Liră din Guernsey · Liră din Jersey · Liră din Insula Man Transcaucazia Dram (Armenia și Nagorno-Karabah) · Lari (Georgia) · Manat azer · Rublă rusă (Abhazia și Osetia de Sud) Monede africane  · americane  · asiatice  · europene  · din Oceania  · Lista monedelor după țară